Mărioara Ventura: Un nume de referință al scenei

Mărioara Ventura (n. 13 iul. 1886, Bucureşti – d. 2 dec.1954, Paris), actriţă română, fiica scriitorului şi cronicarului dramatic Grigore Ventura şi a actriței Lea Fanşeta Vermont. Primele clase de liceu începute la Bucureşti, continuate apoi la Paris, la Liceul „Lamartine”. A studiat Arta Dramatică la Conservatorul din Paris cu profesorii Eugène Silvain şi Paul Mounet. A participat, studentă fiind, la mai multe spectacole alături de Sarah Bernhardt, cu care a întreprins și un turneu în America. În 1905, a primit Premiul I, pentru interpretarea unei tragedii şi Premiul II, pentru comedie, ale Conservatorul din Paris.

În ţară revine odată cu declanşarea primului război mondial (1914). Pe scena companiei Bulandra – Voiculescu, joacă alături de Tony Bulandra. În anii grei ai refugiului ieşean, va fi pildă de înalt patriotism. Împreună cu George Enescu colindă spitalele şi lazaretele, recitând versuri. Printre suferinzi descoperă un tânăr căruia i-a pecetluit destinul – George Vraca. Atmosfera de după război a făcut-o pe Maria Ventura să revină la Paris.

În 1919 debutează la Comedia Franceză cu Le voile dechiré de Pierre Wolff, un veritabil succes despre care actrița relata, la 21 octombrie 1919, într-o scrisoare: „N-am crezut niciodată că presa franceză poate fi unanimă în aprecierile ei. Sunt depăşită de scrisorile de felicitare”.

A urcat, mai apoi, pe scenele mai multor teatre pariziene, Thèatre d’Orange, Odéon, Réjane sau Comédie Française care, datorită succeselor repurtate, o numeşte, începând cu 1 ianuarie 1922, societară, interpretând personaje din piesele marilor autori dramatici, Jean Racine, Jean Baptiste Molière, Anton Pavlovici Cehov, George Bernard Shaw, Luigi Pirandello, François Mauriac sau Georges Bataille.

În anul 1929, întemeiează un teatru care-i va purta numele la Bucureşti, jucând în fiecare an și în România, piese din dramaturgia universală sau românească. De altfel, legătura cu mediul artistic românesc nu s-a pierdut niciodată, actrița interpretând alături de Constantin Nottara, (în rolul regelui Carol I), rolul reginei Elisabeta, în primul film românesc, Independenţa României, prezentat public la 11 septembrie 1912, în sala Eforie din Bucureşti. Filmul, finanţat de Leon Popescu, a fost cumpărat şi a rulat la Budapesta, Viena şi Paris.

În Parisul ocupat de naziști este îndepărtată din cadrele Comediei Franceze (1942, având mama evreică) împreună cu alţi creatori de seamă. Activează în Rezistenţa Franceză. Va reveni pe scenă cu succes în 1951 cu piesa Colombe de Jean Anouih la Teatrul Atelier, amintind gloria de altă dată.

Artistă de mare sensibilitate, cu un simț ascuțit al tragicului, dotată cu o voce impresionantă și folosind o gestică elegantă, Ventura s-a înscris în șirul marilor actori români de reputație europeană, o apreciază fișele de dicționar.

A fost prima femeie care a pus în scenă o piesă la Comedia Franceză, în 1938, Ifigenia de Racine.

Cincinat Pavelescu, fascinat de creaţia ei din Pavilionul cu umbre, o piesă de Gib I. Mihăescu, i-a compus o mică epigramă:

„O, Gib! Venturei totdeauna

Ar trebui să i te-nchini:

Că-n Pavilionul tău cu umbre

A pus… divinele-i lumini.”

Filmografie:

• Le Roman d’un jeune homme riche(1909)
• L’Ensorceleuse(1910) …. L’ensorceleuse
• Hérodiade(1910) …. Salom
• Antar(1912)
• Quentin Durward(1912)
• Le Fils de Charles Quint(1912)
• Zaza(1913) …. Zaza
• Les Misérables – Époque 1: Jean Valjean(1913) …. Fantine Thénardier
• Les Misérables – Époque 2: Fantine(1913) …. Fantine Thénardier
• Les Misérables – Époque 3: Cosette(1913) …. Fantine Thénardier
• Les Misérables – Époque 4: Cosette et Marius(1913) …. Fantine Thénardier
• Independența României (1912)
• Molière, sa vie, son oeuvre(1922)
• Gibier de potence(1951) …. Consuela

Referințe:

George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.

Ioan Massof, Gheorghe Nenișor, Maria Ventura, Ed. Tineretului, București, 1966

Academia RPR, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964

Jean-Yves Conrad, Paris, capitala României – ghid al plimbărilor insolite pe urmele românilor celebri din Paris, Junimea, Iași, 2006

Autor:  Mihaela Bilbie