Taylor Swift conduce lista celebrităţilor cu cele mai mari venituri

 Conform revistei „Forbes”, Taylor Swift, cântăreaţă şi compozitoare americană, se află în fruntea listei din acest an a celebrităţilor cu cele mai mari venituri şi anume 170 milioane de dolari. Între interpreţii de muzică pop, Adele figurează pe locul 9 din listă, cu 80 de milioane de dolari, Madonna pe locul 12, cu 76,5 milioane de dolari, Rihanna figurează pe locul 13, cu 75 milioane de dolari, iar Kate Perry pe locul 63, cu 41 milioane de dolari. Turneul de anul trecut, intitulat „1989 World Tour”, i-a adus lui Taylor Swift venituri de peste 200 milioane de dolari. Fostul prieten al cântăreţei, Calvin Harris, s-a clasat pe locul 21 al listei, cu venituri de 63 milioane de dolari. În primii 10, chiar pe locul doi, figurează trupa „One Direction”, cu venituri de 110 milioane de dolari, iar pe locul şase se situează actorul de comedie Kevin Hart, cu 87,5 milioane de dolari. Ultimul număr al revistei Forbes o are pe prima pagină pe Kim Kardashian, care se clasează pe poziţia 42 din listă, cu venituri de 51 milioane de dolari. Conform publicaţiei, Kim Kardashian a obţinut 40% din venituri datorită jocului pe telefonul mobil, intitulat „Hollywood”, ai cărui autori ar dori să realizeze o nouă aplicaţie cu Taylor Swift.

www.mediamix.mti.hu – 12 iulie