Traficanţi de persoane în localitatea Berevoeşti, judeţul Argeş

Procurorii DIICOT au găsit, în urma percheziţiilor efectuate astăzi la traficanţi de persoane din localitatea Berevoeşti, judeţul Argeş, cinci victime legate în lanţuri, dintre care doi minori cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani. Potrivit procurorilor, începând cu anul 2008, s-au constituit mai multe grupuri infracţionale care au recrutat aproximativ 40 de persoane prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau acestea. Scopul era exploatarea prin supunerea la munci şi obligarea la practicarea cerşetoriei. De asemenea, există suspiciunea că unele victime au fost violate sau abuzate sexual. În cauză a fost începută urmărirea penală faţă de 40 de persoane, care vor fi aduse la sediul DIICOT Piteşti pentru audieri.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 iulie)