Recomandări pentru evitarea efectelor caniculei

Exerciţiile fizice intense şi expunerea prelungită la soare ar trebui evitate în aceste zile. Specialiştii spun că ar fi bine să fie ocolite şi zonele aglomerate. Fructele şi apa sunt o alegere bună pentru zilele toride, precizează directorul serviciului de Ambulanţă din Capitală, medicul Alice Grasu.
Alice Grasu: Categoric, nu trebuie să umble în soare, în perioada 11:00 – 18:00. Dacă totuşi sunt nevoiţi să o facă, să poarte îmbrăcăminte lejeră, de culoare deschisă, să poarte pălărie de soare, şapcă sau, de ce nu, umbrelă de soare, să se protejeze, să consume multe lichide, Nu trebuie aşteptat să apară senzaţia de sete, hidratarea trebuie să se facă din 15 – 20 de minute în 20 de minute, cu un pahar de apă, un pahar de suc sau, de ce nu, o doză de iaurt. De asemnea, să nu consume băuturi alcoolice care diminuează capacitatea de luptă a organismului cu căldura.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 iulie