În Serbia sunt 2.000 de migranţi şi situaţia ar putea deveni îngrijorătoare în cazul în care ei rămân blocaţi în această ţară

Directorul Centrului sârb pentru protecţia şi asistenţa acordată solicitanţilor de azil, Rados Djurovic, a declarat că „situaţia actuală a migranţilor în ţara noastră, unde sunt aproximativ 2.000, nu este alarmantă, dar ar putea fi în cazul în care un număr mai mare rămâne ‘blocat’ în Serbia”. În interviul acordat postului Radioteleviziunea Serbia – RTS, el a spus că este îngrijotător faptul că evoluţia crizei refugiaților depinde de Turcia, precum şi de Ungaria și Croaţia. După cum a specificat acesta, de la începutul anului, aproximativ 5.000 de persoane au solicitat azil, în timp ce 150.000 au trecut prin Serbia spre UE. În opinia lui, problema principală este numărul mic al capacităților umane și materiale. „Zilnic intră 100-200 de persoane și ies 15-30 și aceasta este o problemă. Este de așteptat ca un număr tot mai mare de oameni să fie blocați aici. Serbia poate ajunge în situația de a fi zonă tampon”, a afirmat Djurovic. El a adăugat că ar trebui să crească numărul capacităţilor de adăpostit migranţi în apropiere de graniță, iar Armata are rolul de a combate trecerea ilegală a frontierei, în timp ce poliția ar trebui să prevină aceste acţiuni de trafic de persoane. Totodată, Djurovic consideră şi că ar putea apărea probleme dacă un număr mare de persoane vor solicita azil în Serbia.

www.beta.rs – 18 iulie