Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Bâzu Cantacuzino, Sorin Tulea, Horia Agarici, Tudor Greceanu… sunt români care au tulburat liniştea văzduhului cu inventivitatea şi cu zborul lor.
„Stârnind văzduhul…„ este transcrierea unei colecţii de interviuri despre aviaţia românească şi trecutul ei, interviuri adunate în decurs de 20 de ani şi păstrate în Arhiva de Istorie Orală a Radiodifuziunii. Piloţi, inventatori, ingineri şi jurişti îşi fac cunoscute amintirile despre locul de vârf pe care ţara noastră l-a avut, în Europa şi în lume, în acest domeniu.
Sunt povestiri valoroase, prin informaţiile pe care le aduc şi totodată emoţionante, aşezate laolaltă, deasupra unui numitor comun: dragostea omului pentru una dintre cele mai riscante şi mai pasionante activităţi din întreaga sa istorie: aviaţia.
Vă invităm să accesaţi AICI pagina aniversară specială realizată de Agenţia de Presă RADOR şi Grupul de Istorie Orală al SRR, la 20 iulie 2014.