La Chişinău, comercianţii stradali au aruncat în clădirea guvernului cu haine second hand

Câteva sute de comercianţi stradali au aruncat în clădirea guvernului de la Chişinău cu haine second hand. Participanţii la demonstraţie purtau pancarte pe care se putea citi: „Vrem o economie liberă!” Nimeni nu a ieşit din clădirea guvernului să poarte negocieri cu protestatarii, iar detaşamentele întărite de poliţie aflate de pază nu le-au permis reprezentanţilor acestora accesul în clădire, transmite corespondentul Tass.
Comerţul stradal cu lucruri vechi prosperă în Republica Moldova, devenită în anii care au trecut de la proclamarea independenţei una dintre cele mai sărace ţări ale Europei. Lucrurile vechi, foarte căutate de oamenii săraci, sosesc în republică cu camioanele drept ajutor umanitar din ţările membre UE. După ce vânzătorii la tarabă şi le împart între ei, acestea sunt vândute direct pe străzile şi trotuarele din oraşe. Guvernul a încercat să controleze acest comerţ care se efectuează fără case de marcat, fapt care a întâmpinat rezistenţa comercianţilor.
„Acţiunile guvernului de a interzice autorizaţiile au ca scop lichidarea micului antreprenoriat, fapt care va avea ca urmare faptul că mii de oameni vor rămâne fără lucru” – a declarat pentru presă preşedintele Asociaţiei Micului Business din Republica Moldova, Eugen Roşcovan. Acesta consideră incorectă hotărârea Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe de a sprijini propunerea cabinetului de miniştri privind anularea autorizaţiilor de antreprenoriat începând cu 1 ianuarie 2017. Potrivit afirmaţiilor acestuia, comercianţii stradali considerau că, dacă vor fi obligaţi să cumpere un aparat de marcat şi să angajeze un contabil, urmarea va fi creşterea preţurilor, iar marfa lor nu va mai avea căutare.

www.tass.ru – 20 iulie