Pe unde mai umblau românii în secolul XX – Sculptorul Ovidiu Maitec la Jimbolia

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Artistul s-a născut în 1925 în Arad, dar a ajuns la şcoală pentru o vreme în Jimbolia, judeţul Timiş, apoi la Marghita, în Bihor şi la şcoala de viticultură din Miniş, Arad. Toate aceste migrări pentru studii s-au încheiat la Bucureşti, la Institutul de Artă, astăzi Academia de Arte Frumoase. Lucrările sale, unele de sculptură monumentală, aveau să călătorească în toată lumea, în expoziṭii personale sau colective. Artistul nu a uitat însă oraşul bănăṭean în care şi-a aflat conştiinṭa de sine şi care i-a pecetluit primele amintiri. Jimbolia întâilor săi ani de elev era o localitate mică dar veche: fusese atestată prima dată în secolul al XIV-lea. De atunci avusese multe nume cu sonorizări asemănătoareChumbul, Chombol, Csomboly, Zsomboly – fusese colonizat cu germani, iar din 1924 primise numele cunoscut şi astăzi.

Statuia Sf. Florian Jimbolia, sursa: https://commons.wikimedia.org
Statuia Sf. Florian Jimbolia, sursa: https://commons.wikimedia.org

„Mi-am adus aminte de Jimbolia. Iată, Jimbolia, un orăşel-graniţă unde am copilărit, unde pentru prima dată auzisem, dus de o învăţătoare la o gară, cu nişte steguleţe în mână şi strigam „Vive la France! Vive la France!„ Vă daţi seama că nu pricepeam nimic sau  pricepeam atât cât trebuia. [Venea] un ministru al Afacerilor Externe cu numele Boncour, pe noi ne amuza, copii, numele acestui franţuz. Profesoara era doamna Ciorenga, o fiinţă extraordinară! În dezavantajul meu am pierdut-o, pentru că am plecat de acolo

Biserica romano-catolică din Jimbolia; sursa: wikimedia.org/
Biserica romano-catolică din Jimbolia; sursa: wikimedia.org/

după doi ani. A fost o învăţătoare teribilă, cred că mă şi simpatiza, dar cu ea începusem să pricep cele câteva noţiuni, care ar putea să fie nu ştiu exact, în orice caz despre istorie şi matematici. Pe amândouă, pe parcurs, le-am pierdut. A visat tot timpul să fiu un bun, un bun matematician. N-a mers, n-am reuşit.

În această Jimbolie – înseamnă anul 1936-37 – văzusem primul film. Era un film în care un personaj intra într-o sticlă, ieşea, era un deal şi era o melodie care mi-a intrat în memorie, câteodată obsesivă, o aud: Es ist mein Leben. Acolo am copilărit şi deci acolo am întâlnit prima dată o fiinţă care te învăţa, era această profesoară Ciorenga. Am pierdut-o. Păcat!

 

Cât de des reveniţi astăzi pe meleagurile natale?

Spre sfârşitul vieţii mă obsedează să revăd locurile şi n-am reuşit. Cred că-n vara asta mă voi duce să revăd locul. E însă un semn periculos să mergi la locurile respective…”

[Interviu de Tudor Călin Zarojanu, 2003]