Vicepremierul turc vede opoziţia ca pe o ameninţare mai mare decât ISIS şi PKK

Vicepremierul turc, Nurettin Canikli, a calificat tentativa de puci de săptămâna trecută drept una dintre cele mai mari ameninţări cu care ţara s-a confruntat vreodată. El a afirmat că arestarea şi concedierea a aproximativ 60.000 de oameni după puci nu a fost decât vârful aisbergului, întrucât complotiştii s-au infiltrat în toate ministerele şi instituţiile cabinetului. „Ceea ce trăim acum este una dintre cele mai mari ameninţări cu care s-a confruntat Turcia în ultimii 300 de ani. Aproape toţi membrii organizaţiei teroriste au, practic, creierii topiţi. Au fost hipnotizaţi. Sunt ca nişte roboţi. Fiecare dintre ei este o potenţială ameninţare. Ar putea face orice. Ar putea comite orice fel de atac, inclusiv atentate sinucigaşe cu bombă. Este o ameninţare mai mare decât ISIS şi PKK. Iar aceste ameninţări vizează unitatea Turciei.”

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 iulie