Împuşcături în Germania: 9 morţi, un singur atacator

Nouă persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite în timpul unor împuşcături survenite într-un centru comercial din Munchen (sudul Germaniei), potrivit unui bilanţ încă provizoriu, la care se adaugă şi decesul autorului atacului. Nu se cunosc încă motivele acţiunii acestuia.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţia a indicat că, „foarte probabil”, este vorba despre acţiunea unui singur individ care a murit. Este vorba despre un „germano-iranian de 18 ani din Munchen”, potrivit şefului poliţiei locale.
Iată ce se ştie despre acest atac:
Împuşcăturile au avut loc cu puţin înainte de 16H00 GMT într-un restaurant McDonald’s, înainte de a continua pe o stradă adiacentă. Martorii oculari au evocat trei atacatori care ar fi intrat apoi în centrul comercial situat în apropirrea stadionului olimpic, în partea de nord a oraşului.
O înregistrare video a unui amator, postată pe reţelele sociale, arată oameni care fug din restaurant şi un bărbat îmbrăcat în negru care trage asupra lor în mai multe rânduri.
Gara centrală a fost imediat evacuată şi transportul în comun (metrou, autobze, tramvaie) a fost întrerupt şi reluat către 23h30 GMT.
Poliţia a intervenit în forţă, centrul comercial a fost înconjurat de forţele de ordine, în timp ce mai multe elicoptere survolau oraşul. Zona se află nu departe de locul în care un commando palestinian luase ca ostatici nişte atleţi israelieni în timpul Jocurilor Olimpice din 1972, omorând unsprezece dintre ei.
După ce iniţial a anunţat 21 de răniţi, poliţia a redus această cifră la 16 persoane, dintre care trei se află în stare gravă. Printre răniţi se află copii şi „persoane tinere” figurează printre decedaţi, potrivit poliţiei.
La primele ore ale zilei de sâmbătă, poliţia a anunţat pe Twitter că, „foarte probabil”, este vorba despre fapta unui trăgător izolat care s-a sinucis ulterior.
Şeful poliţiei locale, Hubertus Andrä, a indicat că autorul atacului era un „germano-iranian de 18 ani din Munchen” ale cărui motive sunt „neelucidate” deocamdată.
Într-o primă fază, un purtător de cuvânt al poliţiei a indicat la AFP că autorităţile suspectau un act „terorist”. „Pentru moment, pornim de la principiul că este vorba despre nişte împuşcături”, a nuanţat mai târziu dl.Andrä, adăugând că nu poate spune încă nimic cu privire la o eventuală motivaţie teroristă.
Apoi, o bună bucată de vreme, poliţia a căutat trei potenţial atacatori, înainte să ia în calcul pista unui singur trăgător.
Motivul acţiunii tânărului nu este cunoscut încă. Atacul acesta survine într-un moment în care Europa este în stare de alertă după mai multe atacuri jihadiste, în special în Franţa şi în Belgia.
Potrivit d-lui Andrä, ucigaşul a strigat ceva înainte de a trece la fapte, dar ancheta nu a putut stabili pentru moment care au fost cuvintele acestuia. Dar unele surse media, citând martori, afirmă că atacatorul a strigat „Allah Akbar” (Dumnezeu e mare), sugerând o pistă islamistă.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat totuşi că nu există elemente care să conducă la o motivaţie jihadistă.
Această dramă are loc exact la cinci ani după masacrul din Utøya, în Norvegia, unde un extremist de dreapta, Anders Behring Breivik, a masacrat 77 de persoane pe 22 iulie 2011.
Atacul a survenit la doar câteva zile după cel din Wurzbourg, în apropiere de Munchen, când un tânăr solicitant de azil în vârstă de 17 ani a atacat cu un topor pasagerii dintr-un tren. Cinci persoanne au fost rănite, două dintre ele aflându-se în stare gravă.
Organizaţia jihadistă Statul Islamic (ISIS) a revendicat atacul din tren, acesta fiind de altfel primul atac pe care această organizaţie îl recunoaşte în Germania.
Traducerea: Rodezia Costea

AFP (Franţa), 23 iulie 2016

Photo: STR / AFP
Foto: STR / AFP

 

Germany_Shooting_Mall_2
Photo: STR / AFP
Germany_Shooting_Mall_3
Foto: STR / AFP

 

Foto: STR / AFP
Foto: STR / AFP

 

Germany_Shooting_Mall_5
Foto: STR / AFP

 

Germany_Shooting_Mall_6
Foto: STR / AFP

 

Germany_Shooting_Mall_7
Foto: STR / AFP

 

Germany_Shooting_Mall_8
Foto: STR / AFP
Germany_Shooting_Mall_9
Foto: STR / AFP

 

Germany_Shooting_Mall_10
Foto: STR / AFP

 

Germany_Shooting_Mall_11
Foto: STR / AFP

 

Germany_Shooting_Mall_13
Foto: STR / AFP

 

Germany_Shooting_Mall_14
Foto: STR / AFP

 

Germany_Shooting_Mall_12
Foto: STR / AFP