Procurorii DIICOT Craiova fac percheziţii într-un dosar de trafic de persoane

Procurorii de la Crimă Organizată din Craiova cercetează opt persoane suspectate că ar fi comis infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Anchetatorii susţin că în perioada 2011 – 2016, aceştia au recrutat mai multe tinere – minore şi majore – pe care le-au dus în Anglia şi le-au obligat să se prostitueze. Fetele erau atrase iniţial cu oferte de angajare în Marea Britanie pentru salarii mari, erau cazate în apartamente închiriate, iar ulterior, exploatate sexual. Banii obţinuţi erau împărţiţi între membrii grupării. Ieri, locuinţele celor opt au fost percheziţionate şi urmează audierea mai multor persoane.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iulie