Sindicalişti din sănătate, la negocieri cu ministrul sănătăţii şi cu cel al muncii

Sindicalişti din sănătate sunt de mai bine de patru ore la negocieri cu ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi cu cel al muncii, Dragoş Pâslaru, în încercarea de a găsi soluţii pentru plata gărzilor suplimentare efectuate de medici. Au fost mai multe runde de discuţii, până la cea de astăzi. Ministerul Sănătăţii a anunţat că, de la 1 august, gărzile efectuate de personalul medical, în afara programului normal de lucru, vor fi prestate în baza unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă. Medicii spun, însă, că nu vor semna aceste documente, ceea ce ar duce la perturbarea activităţii în spitale. Doctorii vor, între altele, un spor între 25 şi 75% pentru gărzi, o zi liberă după gardă şi garanţii că aceste lucruri vor fi respectate, ne-a transmis redactorul Radio România Actualităţi Marilena Frâncu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 iulie