Patru comune din judeţul Vaslui, fără medici de familie

Mai multe sate din judeţul Vaslui au rămas fără medici de familie, iar situaţia se va agrava şi la oraşe – arată un raport al Direcţiei de Sănătate Publică. Directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlad, a declarat că în prezent, în judeţ, sunt patru comune cu aproximativ 9.000 de persoane, în care nu există medic de familie.

Reporter: Alina Darie – DSP Vaslui susţine că, la o populaţie de peste 410.000, judeţul are doar 143 de medici de familie, iar media de vârstă a acestora este de 50 de ani. Cum medicii tineri refuză să vină la Vaslui, mai ales dacă este vorba despre o activitate în mediul rural, acest lucru anticipează o acutizare în viitor a crizei de medici. De aceea, spun autorităţile sanitare, primarii ar putea interveni în această situaţie şi, prin oferirea de facilităţi, precum reducerea de taxe şi impozite locale, acordarea unei locuinţe de serviciu, decontarea navetei sau investirea în modernizarea cabinetelor medicii tineri să fie convinşi să lucreze în satele vasluiene.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 august