SUA. Donald Trump declară că Hillary Clinton este diavolul

Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Donald Trump, a declarat că rivalul său democrat la fotoliul prezidenţial, Hillary Clinton, este diavolul, pe fondul criticilor formulate împotriva lui de membri ai propriului său partid. În declaraţii făcute la un miting organizat la un liceu din oraşul Mechanicsburg, statul Pennsylvania, domnul Trump l-a atacat pe fostul candidat Bernie Sanders pentru a fi capitulat în favoarea doamnei Clinton. „El a încheiat un pact cu diavolul”, a declarat magnatul american. „Ea este diavolul”.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 august