Guvernul a aprobat o tranşă în valoare de 60 de milioane de euro din asistenţa financiară rambursabilă pentru Republica Moldova

Guvernul a aprobat eliberarea, pe 24 august, a primei tranşe în valoare de 60 de milioane de euro din asistenţa financiară rambursabilă pentru Republica Moldova. Acordarea acestor bani se face în baza unei înţelegeri bilaterale, care prevede şi îndeplinirea de către autorităţile de la Chişinău a unor criterii, cum ar fi: demersuri pentru un acord cu FMI, pachet legislativ pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, actualizarea reformei în justiţie şi o strategie naţională anticorupţie. Planul de acţiune este urmărit de guvernul de la Bucureşti, astfel încât, după ce Republica Moldova a notificat că a obţinut acordul tehnic din partea FMI, Cabinetul Dacian Cioloş a aprobat eliberarea primei tranşe. Valoarea totală a acordului este de 150 de milioane de euro.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august)