Hotărâri ale CA al BNR

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, în şedinţa de astăzi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, adică a sumelor pe care băncile comerciale sunt obligate să le păstreze în conturile BNR. Consiliul de administraţie al băncii centrale a analizat şi aprobat, de asemenea, Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat public în data de 8 august 2016.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 august