Şantierul staţiei de metrou Străuleşti va putea fi vizitat duminică, între orele 10:00 şi 12:00

Tronsonul de metrou Parc Bazilescu – Lac Străuleşti, din zona de nord a Capitalei, cu o lungime de doi kilometri, va fi pus în funcţiune până la sfârşitul anului, a spus pentru postul nostru de radio directorul general Metrorex, Marin Aldea. El a adăugat că nodul intermodal, cu parcare pentru navetişti, va fi gata în prima parte a anului viitor.
Marin Aldea: Sunt convins că o să şi reuşim să punem în funcţiune cele două staţii la finele acestui an. La depoul intermodal şi la park&ride, în acest moment, se lucrează încă. Autorizaţia de construire am obţinut-o în luna aprilie a acestui an şi avem ca termen de finalizare în semestrul I 2017.
Realizator: Şantierul staţiei de metrou Străuleşti va putea fi vizitat duminică, între orele 10:00 şi 12:00. Este pentru prima dată când publicul poate vizita o staţie de metrou aflată în construcţie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 august