Thailanda a votat în favoarea unei noi constituţii, care este susţinută de armată

Thailanda a votat duminică pentru noua constituţie a ţării, sprijinită de armată, relevă rezultatele scrutinului după numărarea a 80% din voturi. Potrivit Comisiei Electorale, 62% dintre alegători au votat pentru constituţie, în timp ce 37,9% au respins noul text fundamental. Scrutinul de duminică deschide calea spre alegeri generale în 2017, dar cere guvernelor viitoare să guverneze în termenii impuşi de armată. Criticii, printre care se numără şi principalele partide politice, afirmă că noua constituţie este nedemocratică, subliniază corespondenţii Reuters.

(REUTERS – 7 august)