Preşedintele Turciei anunţă că ar susţine reintroducerea pedepsei capitale

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat în faţa unui impresionant număr de simpatizanţi adunaţi la Istanbul că ar aproba reintroducerea pedepsei capitale dacă această iniţiativă legislativă ar avea sprijinul parlamentului şi publicului. Cetăţenii turci s-au adunat într-un număr fără precedent de mare în semn de susţinere a ţării şi preşedintelui lor. Preşedintele a declarat cu această ocazie că va lua măsuri împotriva celor aflaţi în spatele puciului eşuat, lansând acuzaţii împotriva clericului Fethullah Gülen şi a adepţilor săi. În ultimele săptămâni, zeci de mii de profesori, judecători şi ofiţeri militari au fost demişi sau arestaţi, relatează corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 august)