Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş sunt aşteptaţi la Sinaia pentru a aduce condoleanţe

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş sunt aşteptaţi astăzi la Sinaia pentru a aduce condoleanţe. La Castelul Peleş se află 4 din cele 5 fiice ale cuplului regal, care au fost ieri şi pe Aeroportul Otopeni, când trupul neînsufleţit al Anei de România a fost adus în ţară. Sicriul a fost adus cu o cursă TAROM, a fost învelit în steagul regal şi purtat pe umeri de 8 militari din garda de onoare. Pe aeroport a fost oficiat un serviciu religios romano-catolic, apoi cortegiul funerar a plecat direct spre Sinaia. Regele Mihai nu participă la funeralii, pentru că medicii nu i-au recomandat să vină în ţară.
În această seară, trupul neînsufleţit va fi adus la Bucureşti, iar oamenii îşi vor putea lua adio de la regină joi şi vineri, la Palatul Regal din Bucureşti, dar şi sâmbătă, când sicriul va fi depus pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Înmormântarea are loc sâmbătă în noua catedrală ortodoxă de la Curtea de Argeş.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august)