Refuzul Bulgariei de a acorda azil cetăţeanului turc Abdullah Büyük a fost întemeiat

„Azilul este o formă de protecție, iar în cererea pe care cetățeanul turc Abdullah Büyük a depus-o la administrația prezidențială și după studierea cazului de către o comisie timp de câteva luni, nu au fost adunate dovezi care să demonstreze că există motive prin lege ca el să poată obține acest tip de protecţie”, a declarat vicepreşedintele Bulgariei, Margarita Popova, într-un comentariu referitor la refuzul instituţiei prezidenţiale de a acorda azil cetăţeanului turc. „A pretins că este persecutat politic, iar din motive politice se solicită mai degrabă un alt fel de protecţie. Astfel încât am respectat legea, fără legătură cu orice altă conjunctură. După aceea, autorităţile au acţionat aşa cum au considerat potrivit, conform legii şi practicilor stabilite, iar eu pot doar să afirm că nu mai ţine de competenţa mea”, a adăugat Popova. Cetăţeanul turc Abdullah Büyük a fost reţinut pe data de 10 august, la Sofia. Conform datelor furnizate de Ministerul de Interne, documentele sale de identitate nu erau valabile. În urma arestării sale, au fost făcute verificări şi s-a stabilit că există un ordin de expulzare a acestuia din ţară. În data de 24 februarie 2016, Abdullah Büyük a depus o solicitare la administraţia prezidenţială privind acordarea de azil, motivând că în ţara sa este „urmărit şi a devenit incomod din punct de vedere politic”. Pe 27 iulie, vicepreşedintele bulgar a refuzat acordarea de azil pentru cetăţeanul turc, argumentând că „nu există temei legal pentru acordarea protecției de acest tip”. Dintre toate formele de protecţie (azil, protecție internațională și protecție temporară) pe care Bulgaria le oferă străinilor, președintele sau vicepreședintele ţării au dreptul de a oferi doar protecţie. Abdullah Büyük este căutat de Ankara pentru tentativă de lovitură de stat. Prin intermediul Interpol, Bulgaria a primit o solicitare de extrădare din partea Turciei, fiind precizate infracțiunile de care acesta este acuzat – terorism, spălare de bani și altele.

(www.novinite.bg – 13 august)