Poliţia Gaudeamus a dat „amenzi” turiştilor găsiţi că citesc o carte

Realizator: Este ultima zi în care mai puteţi veni să fim împreună la Târgul de Carte Gaudeamus, amenajat în piaţeta de la Perla, un loc mult mai accesibil, am fost mult mai aproape de voi anul acesta. Poliţia Gaudeamus a dat o raită pe plajă şi a ‘amendat’ cu câte o carte pe cei surprinşi citind. Premii vor fi şi în această. Vom afla cine este Miss Lectura, ea mai frumoasă cititoare întâlnită la Târgul de carte Gaudeamus. Colega mea Teodora Baumann are detalii:
Reporter: Poliţia Gaudeamus a pornit pe urmele celor care citesc pe plajă. Din fericire, au fost depistate câteva persoane care au ales să-şi petreacă timpul în acest mod. Din nefericire, numărul acestora nu a fost foarte mare. În orice caz, ‘inculpaţii’ nu au rămas nepedepsiţi, dar nu s-au supărat deloc, toţi s-au bucurat că au fost ‘sancţionaţi’ cu o carte.
Suntem de la Poliţia Gaudeamus şi v-am depistat citind o carte, drept pentru care veţi fi amendată.
-: O surpriză nemaipomenit de frumoasă.
Reporter: Ce părere aveţi de faptul că v-a prins Poliţia Gaudeamus?
-: Chiar mă bucur. Mulţumesc frumos. M-aţi lăsat fără cuvinte.
-: Am făcut rost de o carte.
-: M-aţi surprins plăcut, nu mă aşteptam. O surpriză plăcută. Mulţumesc.
-: Este un proiect interesant şi cred că ar încuraja multă lume să citească mai mult.
-: Mi se pare o iniţiativă drăguţă. Este un proiect interesant.
Reporter: Vezi multă lume în jurul tău citind pe plajă?
-: Nu prea. În zilele noastră a citi e, aşa, o artă pierdută, să spunem.
Reporter: Că au fost prinşi citind, avem dovezi. Că şi-au recunoscut vina, tocmai aţi auzit ceea ce au avut de spus în apărarea lor. Cu toate acestea, cum de au intrat în vizorul Poliţiei Gaudeamus? De ce îţi place să citeşti?
-: Mi se pare că te transpune aşa, într-o altă lume, te eliberează cumva de cotidian.
-: Chiar nu ştiu nici eu, în liceu nu-mi plăcea.
-: Sunt şofer pe camion şi pe timpul parcării în ce fel să ne omorâm timpul mai plăcut decât prin citit.
-: Mi se pare că este cel mai frumos mod de a-ţi petrece ziua, să asculţi valurile şi să citeşti o carte bună.
-: Cei din jurul dvs ce spun?
-: Fiul meu cred că ar vrea cu totul altceva să fac, dar ştie că nu are succes. Este singurul timp liber în care îmi pot permite să citesc şi să mă pot concentra asupra cărţii, că acasă este mult mai greu. Sunt teme, sunt alte activităţi care ocupă tot timpul.
-: E cea mai mare pasiune a mea. Îmi place să citesc, indiferent unde, fie că sunt pe plajă, fie că sunt acasă. îmi place să citesc. Pentru citit îmi fac timp.
-: Având în vedere că pe plajă nu aveam practic nimic de făcut decât să stau la soare, am zis să profit de timp şi să mai cittesc câteva cărţi pe care plănuiam să le citesc. Să tot fim amendaţi aşa!

RADIO CONSTANŢA – 15 august