Copiii greu adoptabili vor avea șanse mai mari la o familie

Infografic lege adoptieNumărul formularelor s-a redus la jumătate, iar o parte din formulare au fost simplificate

 

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), cu sprijinul UNICEF în România, a organizat astăzi, 17 august 2016, un media briefing pe tema recentelor modificări și completări aduse Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției și a normelor metodologice aferente.

La eveniment au participat: d-na Oana Țoiu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice,  d-na Gabriela Coman, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului şi Adopție și d-na Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România, reprezentanți ai autorităților responsabile cu problematica adopției de la nivel central și local.

 „Locul oricărui copil este în familie și este de datoria noastră să facem tot posibilul ca tot mai mulți copii aflați în îngrijirea statului să ajungă cât mai repede și cat mai ușor într-o familie care sa îi ocrotească. Asta am încercat să facem prin recentele reglementări – să eliminăm orice etapă administrativă care ar putea îngreuna procesul de adopție pentru copil și orice formular care ar putea să pună la încercare speranța unei familii de a începe cât mai repede procedura de adopție. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la întregul proces de modificare a legislației și am convingerea că merită eforturile pe care trebuie să le depunem cu toții pentru a oferi copiilor care nu au o familie, șansa de a se bucura de dragostea unor părinți”, a declarat Gabriela COMAN, Președintele ANPDCA.

În cadrul întâlnirii au fost discutate principalele modificări aduse prin noul act normativ și prin normele de aplicare, cum ar fi: reducerea la jumătate a numărului formularelor utilizate în procedura adopției (fie prin eliminare, fie prin comasare), simplificarea unora dintre formularele menținute, eliminarea obligativității depunerii recomandărilor de la locul de muncă, eliminarea obligativității adoptatorilor de a depune, la momentul cererii, a tuturor documentelor necesare soluţionării acesteia, introducerea portretului copilului greu adoptabil cu scopul de a-i crește șansele de a avea o familie.

 

Felicităm România pentru faptul că și-a îmbunătățit legislația privind adopția copiilor inclusiv prin măsuri inovatoare precum portretul copilului greu adoptabil. UNICEF va continua să asigure sprijin ANPDCA în dezvoltarea de servicii la nivel local care să prevină separarea copilului de familie, cum ar fi Pachetul Minim de Servicii”, a declarat Sandie BLANCHET, Reprezentantul UNICEF în România.

 

În momentul de față, în țara noastră, aproximativ 58.000 de copii beneficiază de o măsură de protecție, iar dintre aceștia 3.250 sunt copii adoptabili. 46% dintre copiii adoptabili au vârsta între 7 și 13 ani, iar peste 21% au o formă de dizabilitate.