Exclusiv: Administrația locală provocată la competiție

Comunicat de presă

29 august este data până la care instituțiile și autoritățile publice din administrația publică locală au oportunitatea să înscrie bunele practici în cadrul pilonului Reducerea risipei și eficientizarea cheltuirii banului public în administrația publică locală, în contextul derulării celei de-a IX-a ediţii a Competiţiei celor mai bune practici din administraţia publică din România. Bunele practici pot viza următoarele domenii:

  • E-guvernarea
  • Valorificarea activelor (patrimoniului) unităţilor administrativ-teritoriale
  • Cooperarea inter-comunală.

Introducerea acestui pilon dedicat exclusiv administraţiei publice locale a fost inițiată de către Guvernul României prin Cancelaria Prim-ministrului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, cu sprijinul Consiliului Europei, prin intermediul programului Bune practici în administrația locală.

Recunoașterea și valorizarea sunt garantate, deoarece competiţia se finalizează cu premierea celor mai bune practici în cadrul conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”, precum și cu diseminarea acestora la nivel naţional printr-un Ghid de bune practici.  

Depunerea proiectelor se efectuează on-line prin completarea unei aplicaţii, disponibile pe website-ul www.anfp.gov.ro, secţiunea Inovaţie şi Calitate/ Competiţia.

Direcţia Comunicare şi Relaţii Internaţionale