Record naţional realizat de paraşutiştii Aeroclubului României

Paraşutiştii Aeroclubului României, membri ai formaţiei de lucru relativ pe cupolă Blue Wings, au realizat în data de 22 august, la Suceava, un record naţional la lucru relativ pe cupolă – formaţii mari – Diamant 10.

La realizarea acestui record, care constituie totodată o etapă pregătitoare în vederea tentativei de stabilire a unui nou record european la lucru relativ pe cupolă care va avea loc în această toamnă în Olanda, paraşutiştii noştri au beneficiat de sprijinul unor colegi din Germania, Finlanda, Olanda, Belgia şi Estonia.

Componenţa formaţiei care a realizat recordul:

Pasi PIRTTIKOSKY (Finlanda), membru al echipei care a stabilit recordul mondial la lucru relativ pe cupola – formaţii mari – Diamant 100;

 Ciprian DROBOTĂ, instructor paraşutist, comandant adjunct al Aeroclubului Teritorial Suceava;

 Sorin-Constantin ENGHEL, instructor paraşutist, comandant al Aeroclubului Teritorial Iaşi;

 Ovidiu SOLCANU, instructor paraşutist la Aeroclubul Teritorial Braşov;

 Frans van WIJNGAARDEN (Olanda);

 Gabriel ANDREI, instructor paraşutist, comandant al Aeroclubului Teritorial Suceava;

 Peter PFALZGRAF (Germania), membru al echipei care a stabilit recordul mondial la lucru relativ pe cupola – formaţii mari – Diamant 100;

 Henk LUNSHOF (Olanda), membru al echipei care a stabilit recordul naţional al Australiei la lucru relativ pe cupola – formaţii mari – Diamant 44;

 Ben(edikt) SIMOENS (Belgia);

 Cristinel POPESCU, instructor paraşutist la Aeroclubul Teritorial Braşov;

 Rezervă: Katrin RAUDSIK (Estonia).