Creatoarea de modă franceză Sonia Rykiel a încetat din viaţă

Sonia-RykielCunoscuta creatoare de modă de origine franceză, Sonia Rykiel, a încetat din viaţă, la vârsta de 86 de ani, la Paris, relatează AFP. Cauza decesului a fost boala Parkinson de care aceasta suferea de mai bine de 15 ani. Sonia Rykiel s-a născut la Paris, pe 25 mai 1930. Rykiel a devenit celebră pe scena modei din Paris, atunci când şi-a deschis primul magazin care îi poartă numele, în anul 1968. Printre primii săi clienţi s-au numărat Brigitte Bardot, Catherine Deneuve şi Audrey Hepburn. În anul 2009, Rykiel a primit Ordinul Legiunii de Onoare, în semn de recunoaştere a celor 40 de ani de serviciu în industria modei franceze.

(www.russian.rt.com – 25 august)