Ministrul german al economiei a declarat că negocierile pentru TTIP au înregistrat un eşec

Ministrul german al economiei, Sigmar Gabriel, a declarat că negocierile pe marginea unui plan care prevede semarea unui tratat de liber schimb între Statele Unite şi Uniunea Europeană (Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții – TTIP) au înregistrat un eşec. „Ngocierile au eşuat pentru că noi, europenii, nu am dorit să ne expunem solicitărilor americanilor”, a declarat Gabriel. „Lucrurile rămân la fel, pe acel front”, a adăugat ministrul german.

REUTERS – 28 august