MAI bulgar are un plan de acţiune în caz de intrare masivă de migranţi în ţară, a spus vicepremierul Rumiana Bâcivarova

În timpul unei conferinţe de presă pe tema recentei sale vizite în Germania, ţinută la Consiliul de Miniştri al Bulgariei, vicepremierul, ministru de interne, Rumiana Bâcivarova, a punctat modificarea structurii fluxului migrator, în care domină acum afganii şi irakienii, în timp ce numărul sirienilor descreşte. „Acest fapt modifică atât comportamentul ilegalior pe teritoriul bulgar, cât şi posibilităţile Bulgariei de a reacţiona la solicitarea de către aceştia a statutului (n.r. – de refugiat) în Bulgaria, ţara neputând să admină formarea unei rute pentru migranţi pe teritoriul său„, a spus vicepremierul de la Sofia. „Identificăm câteva pericole fundamentale pentru Bulgaria. Primul ar fi creşterea continuă a numărului intrărilor în ţară, imposibilitatea intraţilor ilegal de a o părăsi şi rămânerea lor în Bulgaria, în pofida propriei dorinţe„, Rumiana Bâcivarova admiţând că este posibilă şi o „creştere masivă a numărului migranţilor care intră în Bulgaria peste frontiera turco-bulgară, dar acest fapt este ipotetic şi MAI bulgar are elaborat un plan pentru a face faţă şi acestei ipoteze”

SEGA: 29 august