Toate forţele politice doresc continuarea parcursului european al Republicii Moldova

Premierul Dacian Cioloş spune că, după vizita recentă la Chişinău, este încredinţat că toate forţele politice, inclusiv cele pro-ruse, doresc continuarea parcursului european şi democratic al Republicii Moldova. El a explicat, astăzi, la Radio România Actualităţi, într-un interviu acordat colegului nostru, Gabriel Basarabescu, cum doreşte România să ajute, în continuare, autorităţile de la Chişinău.
Dacian Cioloş: „Obiectivul era nu doar de a putea elibera acea primă tranşă de 60 de milioane de euro către Republica Moldova, dar şi de a deschide calea prin acest lucru a unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, şi totodată de a deschide calea şi a unor fonduri care urmau să vină de la Comisia Europeană. Am avut în mai multe rânduri discuţii cu cei de la Comisia Europeană, pentru a-i convinge să megem împreună la pachet cu acest program de susţinere”.
Întâlnirea de ieri, din  judeţul Suceava, dintre premierii României şi Poloniei înseamnă consolidarea relaţiilor viitoare dintre cele două state, dar acest lucru va avea loc în interirorul Uniunii Europene, alături de ceilalţi parteneri, a precizat Dacian Cioloş.
Dacian Cioloş: „Această aşa-zisă axă Bucureşti-Varşovia, pe care eu aş dori-o dinamizată în anii următori, indiferent cine ar fi la guvernare în Polonia sau în România, nu este doar o contrapondere la să zicem vechea Europă, ci se doreşte să fie o modalitate de a echilibra lucrurile în Uniunea Europeană, şi vreau să fiu foarte clar, nu dorim prin asta să adâncim falia dintre vechea Europă şi noua Europă, ci să găsim modalităţi prin care să discutăm şi să fim parte a procesului decizional de la egal la egal, şi cei din Est, şi cei din Vest, şi cei din Sud, şi cei din Nord, şi cei mai vechi, şi cei mai noi.”

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (28 august)