Statul Islamic anunţă moartea purtătorului de cuvânt Abu Muhammad al-Adnani

Gruparea militantă Statul Islamic (SI) a anunţat că unul din importanţii ei lideri, purtătorul de cuvânt Abu Muhammad al-Adnani, a fost ucis în Siria. Un oficial american din domeniul apărării a declarat postului BBC că rezultatele unei lovituri aeriene care a avut loc marţi în al-Bab, la nord-est de Aleppo, sunt încă evaluate. Adnani era responsabil atât de operaţiunile externe, cât şi de propagandă. Într-un comunicat distribuit de susţinători ai grupării, agenţia Amaq News a informat că Abu Muhammad al-Adnani a murit în provincia Aleppo. În comunicat nu se precizează cum a fost ucis Adnani, pe al cărui cap Statele Unite puseseră o recompensă de cinci milioane de dolari. Însă un oficial american din domeniul apărării a declarat că o lovitură aeriană lansată marţi de forţele coaliţiei condusă de Statele Unite a vizat un „important lider” al SI în al-Bab din provincia Aleppo. Unul din membri fondatori ai grupării, Abu Muhammad al-Adnani s-a aflat în spatele unor atacuri care au avut loc în Europa şi în alte părţi ale lumii.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 31 august)