Grecul Aris Messinis a câştigat premiul Visa d”Or pentru fotografie

Un fotograf grec a câştigat premiul Visa d’Or pentru fotografiile lui în care a surprins sosirea în masă a emigranţilor în insula Lesbos, anul trecut. Aris Messinis a lucrat pentru agenţia de presă franceză AFP şi a mai câştigat premii în trecut pentru imagini luate în zone de război. El a declarat că nu a crezut niciodată că va face astfel de fotografii în propria lui ţară. Remarcabil, uneori el a lăsat aparatul de fotografiat şi a ajutat oameni pe care i-a văzut că sunt în dificultate. Una dintre fotografiile foarte apreciate pe reţelele de socializare media nu a fost făcută de el, ci de un martor, care l-a văzut pe Aris Messinis luând din mare un copil refugiat pe care l-a dus apoi într-un loc sigur. Într-o anumită perioadă, 7.000 de emigranţi ajungeau zilnic în Lesbos, iar mulţi dintre cei care au încercat să facă această călătorie au murit pe mare. Fotografiile lui Aris Messinis sunt expuse în oraşul Perpignan din sudul Franţei. Visa d’Or este considerat cel mai prestigios premiu care se acordă la festivalul Visa Pour L’Image.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 4 septembrie)