Radio România, lider în topul audienţelor

radio-romania-actualitati_logo1Radio România Actualităţi îşi menţine în continuare poziţia de lider de piaţă, înregistrând şi de această dată cea mai mare valoare a indicatorului Market Share din România, pe toate mediile de rezidenţă: 14,4% la nivel naţional, 14,2% în mediul urban şi 16,0% în Bucureşti – conform datelor celui de al doilea val de măsurare a audienţelor radio, valul de vară din 2016.

Audienţa zilnică a programelor Radio România (Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor şi Reţeaua Studiourilor Regionale) însumează peste 4,5 milioane de ascultători. Societatea Română de Radiodifuziune înregistrează o cotă de piaţă de circa 30%, ceea ce poziţionează Radio România pe locul I în topul audienţelor radio din România.

Studiul de Audienţă Radio – valul de vară 2016 a fost efectuat în perioada 25 aprilie – 14 august de către IMAS – Marketing şi Sondaje şi Mercury Research SRL, pe un eşantion de 10.151 de persoane dintre care 7.403 în mediul urban şi 2.748 în mediul rural. Studiul a cuprins 1.388 de localităţi, dintre care 304 în mediul urban şi 1084 în mediul rural.

Măsurarea audienţei s-a realizat pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall), metodă la care apelează cele mai multe dintre sistemele de măsurare pe plan internaţional, metodologie recomandată de EBU (European Broadcasting Union) şi ESOMAR (European Society for Opinion & Marketing Research).

Vă mulţumim pentru că sunteţi alături de noi!

Serviciul  Comunicare