O expoziţie dedicată Reginei Maria va fi deschisă la Muzeul Naţional Cotroceni

O expoziţie dedicată Reginei Maria va fi deschisă, diseară, la Muzeul Naţional Cotroceni. Pictorul Bogdan Mihai Radu expune peste 40 de lucrări în care o prezintă pe regină în diferite ipostaze, în grădinile sale, peisaje din Balcic şi alte teme inspirate din viaţa suveranei. Printre tablouri vor fi şi sticluţe cu parfumurile ei preferate, cutii de pudră şi pomezi, spune curatorul expoziţiei, care precizează că Regina Maria devenise imaginea unei celebre case pariziene de parfumuri. Evenimentul continuă seria manifestărilor culturale care marchează 25 de ani de la înfiinţarea Muzeului Cotroceni din Bucureşti.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 septembrie)