UVT, din nou în topurile internaționale. Doar patru universități românești se află în ierarhizarea QS Rankings 2016-2017

 

Singura instituție de învățământ superior din Timișoara prezentă în ediția 2016 a clasificării internaționale QS – Quacquarelli Symonds este Universitatea de Vest. Conform clasamentului, UVT s-a poziționat între primele patru instituții de învățământ superior din România. Alături de celelalte trei membre ale Consorțiului Universitaria (Universitatea din București, „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca), similar anilor anteriori, UVT a fost inclusă în categoria 701+. De menționat este că universitățile membre al Consorțiului sunt singurele din România prezente în topul realizat de către cei de la QS – Quacquarelli Symonds.

Ierarhizarea este construită în baza a șase indicatori de performanță, care au ponderi diferite (reputație în mediul universitar – 40%, reputație între angajatori – 10%, raportul dintre numărul de studenți și cel de cadre didactice – 20%, citări per universitar – 20%, ponderea cadrelor didactice internaționale – 5%, ponderea studenților internaționali – 5%). Ierarhizarea își propune să cuantifice patru aspecte ale activității: cercetarea, predarea, inserția profesională și internaționalizarea. Pentru obținerea datelor legate de reputație, au fost chestionați 75.000 de membri ai comunităților academice și 38.000 de angajatori din întreaga lume.

Prin activitatea și performanțele realizate, UVT rămâne o prezență constantă în topurile mondiale, alături de partenerii din Consorțiul Universitaria, spune Rectorul UVT și Președintele Consorțiului, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Ierarhiile internaționale ne ajută să ne comparăm cu universități din întreaga lume. Două aspecte mi se par remarcabile în legătură cu aceste rezultate. Pe de o parte, cele patru universități din Consorțiu reușesc să se mențină în aceste ierarhii în contextul în care învățământul la nivel global este din ce în ce mai competitiv. Pe de altă parte, trebuie să luăm în calcul un factor de scală: cele patru universități românești se află în top 2-3% mondial, în contextul în care plecăm cu un dezavantaj de cel puțin 5%, din cauza faptului că este extrem de greu să atragi profesori internaționali în România. Avem salarii necompetitive internațional și libertate minimă de a oferi ceva în plus ca parte dintr-un pachet salarial atractiv, dublate de proceduri de angajare îngrozitor de birocratice, imposibil de înțeles pentru un cadru didactic internațional. Acum puțin timp, prin vocea Consorțiului, am cerut simplificarea procedurilor de angajare a cercetătorilor și posibilitatea de a recunoaște la nivelul instituției de învățământ superior diplomele obținute în străinătate. De aceea, raportându-ne strict la performanțele universităților, stăm chiar mai bine decât arată pozițiile.

UVT este prezentă și în topul QS Rankings by Subject 2016, cu două domenii: Modern Langauages (top151-200) și Computer Science (top 401-500).

Informații suplimentare pot fi regăsite la: http://goo.gl/Xchpvx