Agenda premierului Dacian Cioloş, aflat la New York pentru întâlnirea Adunării Generale a ONU

Premierul Dacian Cioloş a avut la New York a doua rundă de convorbiri din acest an, cu omologul său canadian, Justin Trudeau. Ca şi la precedenta lor întâlnire din iunie de la Ottawa, tema centrală a fost liberalizarea vizelor pentru români. Premierii român şi canadian au discutat şi despre contribuţia Canadei la operaţionalizarea deciziilor luate la Summitul NATO de la Varşovia, privind întărirea flancului estic al Alianţei, cu precădere la Marea Neagră.
Astăzi, programul premierului va debuta cu o întâlnire în jurul orei 18:00, ora Bucureştiului, cu reprezentanţii principalelor organizaţii evreieşti din Statele Unite, pentru ca ulterior să aibă şi două întrevederi bilaterale cu preşedintele Elveţiei şi al Palestinei, Mahmoud Abbās. Cel mai important moment al zilei va fi, fără îndoială, susţinerea de către şeful Executivului român a alocuţiunii naţionale în faţa liderilor prezenţi la sesiunea Adunării Generale a ONU. La finalul zilei, premierul Dacian Cioloş se va întâlni şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti din New York.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 septembrie