Exercitarea de presiuni asupra unor ţări în interesul acceptării de refugiaţi este inacceptabilă

Exercitarea de presiuni asupra unor ţări, în interesul acceptării de refugiaţi, este inacceptabilă – a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar pentru afaceri externe şi relaţii economice internaţionale, înaintea deschiderii lucrărilor Adunării Generale a ONU, într-o declaraţie acordată agenţiei de presă MTI, la New York. Ministrul ungar a accentuat că sesiunea Adunării Generale a organizaţiei mondiale este umbrită de faptul că în Siria soluţionarea situaţiei pare a fi imposibilă, deşi aceasta este premisa rezolvării crizei imigraţiei. Conform şefului diplomaţiei ungare, este trist faptul că cele 20 de milioane de oameni care, în calitate de refugiaţi interni, respectiv cei care trăiesc în Siria din ajutoare umanitare, văd situaţia de asemenea fără speranţă, şi pornesc spre Europa.

MR1 RADIO KOSSUTH BUDAPESTA – 21 septembrie