NATO nu amenință pe nimeni, ci se implică în menţinerea păcii în Balcani, declară un oficial militar al Alianţei

NATO nu amenință pe nimeni, iar generalul Petr Pavel (general NATO- n.r.) a vorbit despre tensiunile din regiune pe care le recunosc de altfel şi toți liderii din regiune, transmite corespondentul agenției Tanjug de la Bruxelles, potrivit răspunsului unui oficial militar anonim al NATO cu privire la declarația lui Pavel şi dacă aceasta poate fi considerată o amenințare la adresa Serbiei. La întrebarea dacă Pavel a prezentat o opinie personală sau poziţia Alianţei, oficialul militar NATO a răspuns că Pavel a vorbit în calitate de președinte al Comitetului Militar al NATO și se constată că NATO şi toate țările din regiune colaborează strâns și bine împreună pentru un scop comun, acela ca Balcanii de Vest să fie în siguranță.
La declarația lui Pavel a reacționat vehement conducerea de stat a Serbiei. Premierul Aleksandar Vucic a afirmat că este dezamăgit de declaraţia lui Pavel, iar președintele Tomislav Nikolic a spus că nu știe cine „se grăbeşte să zăngăne armele”. „Nu înțeleg la ce țară s-a gândit el când a spus că în ea va predomina influența rusă și că ea va fi periculoasă tot atât de mult cum este şi terorismul. Nu știu cine se grăbeşte să zăngăne armele într-un moment în care umanitatea se confruntă cu provocări mult mai mari„, a declarat preşedintele Nikolic. Serbia, susţine presedintele Nikolic, nu amenință pe nimeni, ci altcineva din Balcani provoacă în mod constant. „De ce nu-şi curăță curtea lor?  De ce nu au spus la Split croaților ce trebuie să facă? De ce se leagă de alții care nu sunt în NATO? Cine din Balcani zăngăne armele? Serbia? Nu! Altcineva în mod constant provoacă„, a subliniat şeful statului sârb.
Anterior, declaraţia generalului Pavel a fost criticată aspru de prim-ministru sârb Aleksandar Vucic, care a afirmat deschis că a fost dezamăgit de cele spuse de generalul Pavel.

www.tanjug.rs – 21 septembrie