Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Norvegiene revine cu un nou concert pe scena Festivalului RadiRo

Orchestra Radiodifuziunii din Norvegia a susţinut, în această seară, la Sala Radio din capitală, cel de-al doilea concert al său din cadrul Festivalului RadiRo, organizat de Radio România. Instrumentiştii au evoluat sub bagheta maestrului Miguel Harth Bedoya, muzician nominalizat la premiile Grammy şi câştigător al Premiilor Emmy. Solistul serii a fost pianistul ucrainean Vadim Kholodenko. După concert, acesta s-a arătat impresionat de căldura cu care a fost primit de public.

Vadim Kholodenko: Publicul a fost primitor, am simţit că am fost primit cu entuziasm. Este a doua oară când vin în România. Prima dată am cântat în Târgu Mureş în urmă cu câţiva ani. Ceea ce apreciez întotdeauna la un concert este când am un asemenea contact cu publicul, cum l-am avut în această seară, în timp ce am cântat. Înseamnă că spectatorii înţeleg ceea ce fac eu, înţeleg muzica pe care o cânt. Această conexiune cu publicul reprezintă esenţa concertului.

Mâine, în cea de-a patra seară a RadiRo, va evolua în faţa publicului meloman Orchestra Naţională Radio, condusă de dirijorul Cristian Măcelaru şi avându-l ca solist pe reputatul violoncelist, Răzvan Suma, alături de Corul Academic şi de Corul de Copii Radio.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 septembrie