Sărbătoarea Sfintei Parascheva (Iași, 2016)

icoana-sfantului-neofit-si-a-sfintei-paraschevaÎn fiecare an, sărbătoarea de pe 14 octombrie este o sărbătoare a bucuriei duhovnicești, a credinței vii și mărturisitoare și o dovadă a dragostei poporului român pentru sfinții și Biserica lui Dumnezeu. Această zi și cele premergătoare marii sărbători oferă lecții de viață, prin credința, nădejdea și răbdarea mulțimii mari de pelerini, veniți din toate colțurile țării dar și din afara granițelor ei, ca să o cinstească pe sfânta ocrotitoare a Moldovei.

Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, aduse de la Mănăstirea Sfântul Neofit din Pafos, Cipru.

La evenimentele organizate în perioada 10-16 octombrie 2016, presa va avea acces pe baza acreditărilor de presă, emise la cerere de către Arhiepiscopia Iașilor, conform comunicatului transmis pe data de 6 septembrie a.c.. Precizăm că, fără acreditare, nici o persoană nu va avea acces în spațiile special amenajate pentru reprezentanții presei.

În data de 14 octombrie 2016, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe o scenă amplasată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, situată în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

Vă rugăm să urmăriți, în această perioadă, secțiunea specială dedicată hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași de pe portalul www.doxologia.ro,  unde vor fi postate informații utile despre evenimentele desfășurate în această perioadă.

http://iasi.mmb.ro/comunicat/comunicat-de-presa-despre-sarbatoarea-sfintei-parascheva-iasi-2016

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor