Proteste ale angajaţilor din penitenciare

Angajaţii din penitenciare, membri de sindicat, şi-au continuat în această dimineaţă protestele. La Drobeta Turnu Severin, aproximativ 120 de oameni au cerut plata orelor suplimentare, acordarea de salarii de merit şi condiţii mai bune de muncă. Ei s-au plâns şi de criza acută de personal din sistem. A urmărit protestul corespondentul Radio România Actualităţi, Mihai Bădescu.
Reporter: La Drobeta-Turnu-Severin angajaţii spun că au prestat peste 15.000 de ore suplimentare, de la începutul anului, în mare parte nerecuperate.
Mihai Bărbulescu, preşedintele Sindicatului DANUBIUS Drobeta: Ne discriminează salarial la nivelul ramurii de activitate. Iar apogeul acestor proteste sunt milioanele de ore suplimentare pe care noi le acumulăm la nivel de sistem, faptul că suntem subdimensionaţi numeric ca şi personal.
Prundeanu Adrian, preşedintele SNLP, Filiala Turnu Severin: Cerem demisia din Guvernul tehnocrat, în frunte cu doamna Prună şi domnul Pîslaru că îşi bat joc efectiv de noi. Reclamă şi se laudă că îndreaptă inechităţile. În realitate le adâncesc nu fac nimic pentru noi, ne mint şi ne plimbă de colo colo. Ne-au promis că ne dau 10%, nu ne-au dat. Avem 15.000 de ore la nivelul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin. Numai anul acesta, dintre care peste cinci mii nerecuperate.
Reporter: Protestatarii au mai reclamat şi că dotările personalului şi condiţiile de lucru sunt precare.
Realizator: Au fost proteste şi la Penitenciarul din Ploieşti. Au participat aproximativ 50 de sindicalişti, nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă. Liderul sindical, Florin Stoica, şi-ar dori ca ministrul justiţiei, Raluca Prună, să îi cheme la negocieri. Protestul din acestă dimineaţă nu a afectat buna desfăşurare a activităţii din penitenciar