Atac terorist la Ierusalim

La Ierusalim, poliţia israeliană a intervenit hotărât urmărind un terorist palestinian care a deschis focul asupra trecătorilor din autoturismul pe care îl conducea. Teroristul palestinian a fost lichidat în timpul operaţiunii de urmărire, în schimburile de focuri cu forţele de ordine. Incidentul s-a soldat cu doi morţi şi 6 răniţi.

Corespondenţă de la Ierusalim – Reporter: Dragoş Ciocîrlan – Un terorist palestinian în vârstă de 39 de ani, din cartierul Siluan din Ierusalimul de Est, a comis un atac în apropiere de Statul Major al Poliţiei. Atacul a început la linia de demarcaţie dintre cartierele de est şi de vest ale Ierusalimului. Teroristul a deschis focul asupra trecătorilor din maşina pe care o conducea. A fost urmărit de poliţişti până într-un cartier cu populaţie majoritar arabă, unde a fost neutralizat. În timp, în locul în care a fost atacul de astăzi au avut loc mai multe incidente. În apropiere se află şi comandamentul trupelor de grăniceri. Staţiile pentru transport în comun sunt frecventate de oameni în uniformă. Teroristul palestinian a deschis focul asupra unei femei în vârstă de 60 de ani, care, ulterior, a decedat. Un poliţist grav rănit a decedat, de asemenea, la spital. Hamas a salutat atacul teroristului palestinian, pe care l-a calificat martir. Acesta era cunoscut de pe reţelele de socializare cu o intensă activitate de incitare. Potrivit relatărilor palestiniene, cei doi fii ai teroristului au fost reţinuţi la punctul de trecere Qalandia imediat după atac, când încercau să treacă în Cisiordania.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 octombrie