O româncă din Elveţia salvează copii bolnavi de inimă din România

Cincizeci de copii români proveniţi din familii defavorizate, care au fost diagnosticaţi la naştere cu malformaţii grave ale inimii, vor fi operaţi din fondurile strânse în cadrul campaniei internaţionale “Save a Heart”. Acţiunea este iniţiată de Simona Pernot şi Asociaţia “Salvează o inimă”, şi este sprijinită de către Fundaţia elveţiană Trafigura, care s-a angajat să dubleze suma donată în cadrul proiectului, pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/save-a-heart-2/.

De la începutul lunii septembrie şi până astăzi s-au strâns fonduri de peste 37.000 de Euro, iar Fundaţia Trafigura va dubla suma. În data de 30 octombrie, mai mulţi angajaţi ai companiei Trafigura vor alerga la Maratonul Internaţional de la Lausanne pentru a strânge fonduri pentru copii din Români, născuţi cu malformaţii ale inimii.

La prima ediţie, organizată anul trecut, atât românii, cât şi străinii au donat peste 45.000 de Euro, bani care au fost direcţionaţi pentru intervenţiile chirurgicale şi tratamentele postoperatorii pe care le-au suportat 19 de copii cu boli congenitale ale inimii.

“Sunt foarte îngrijorat de numărul tot mai mare de copii care se nasc cu malformaţii grave ale inimii în România, mulţi dintre ei provenind din familii defavorizate. Vrem să le întindem o mână de ajutor, să le oferim toată dragostea noastră şi le mulţumim din suflet prietenilor de la Fundaţia Trafigura pentru sprijinul acordat. Anul trecut am reuşit să salvăm 19 copii cu malformaţii congenitale ale inimii şi ne bucurăm că şi în acest an mesajul nostru umanitar a reuşit să găsească ecou în inimile oamenilor”, declară Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei “Salvează o inimă”.

Fundația Trafigura, înființată în 2007, a derulat anul trecut 51 de programe de responsabilizare socială în 29 de țări, alocând fonduri de aproximativ 5 milioane de dolari. Asociația “Salvează o inimă” este prima și singura organizație din România cu care Trafigura colaborează.

Până la finele anului 2017, Asociația “Salvează o inimă” şi-a propus, cu suportul Fundaţiei Trafigura, să salveze 50 de copii cu malformaţii ale inimii, 2 dintre aceştia beneficiind deja de operaţie şi tratamentul postoperatoriu. De la începutul anului, ONG-ul românesc a strâns fondurile necesare pentru salvarea a peste 70 de copii născuţi cu diverse malformaţii grave, campaniilor umanitare alăturându-se peste 50.000 de persoane fizice și companii, care au donat peste 700.000 de Euro în mediul online.