Explozie într-un bloc din Bistriţa

O explozie a avut loc în această dimineaţă într-un bloc din Bistriţa. Potrivit primelor informaţii, nouă persoane sunt rănite şi câteva zeci de apartamente afectate. Corespondenta noastră Cristiana Sabău are detalii.
Reporter: Explozia s-a produs puţin după miezul nopţii, la etajul al treilea al unui bloc situat la intersecţia străzilor Arţarilor cu Trandafirilor. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, o persoană a fost grav rănită, fiind arsă pe 70% din suprafaţa corpului, iar alte opt au fost transportate la spital. Au fost afectate toate cele 40 de apartamente din bloc şi alte 25 din blocul de vizavi. Acestea au rămas fără geamuri. Pompierii au început o anchetă pentru stabilirea exactă a cauzei care a produs explozia, însă, din primele informaţii, este vorba de o acumulare de gaze.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 octombrie)