Norvegia nu a decis care va fi poziţia sa faţă de aplicarea de noi sancţiuni antiruseşti din cauza Siriei

Norvegia, care nu este membră a Uniunii Europene, nu a decis, deocamdată, care va fi poziţia sa faţă de aplicarea de noi sancţiuni antiruseşti, din cauza conflictului din Siria, a declarat premierul norvegian Erna Solberg. „Chiar dacă va exista o discuţie punctuală pe tema sancţiunilor, este prematur să ne pronunţăm„, a precizat premierul norvegian, Erna Solberg, citat de Agenţia de presă TASS. Premierul Norvegiei a sublinit că în momentul de faţă, principalul obiectiv este de a ajuta populaţia civilă din Alep. După cum a anunţat presa rusă, niciun stat membru al UE nu a venit cu propunerea de a aplica noi sancţiuni antiruseşti. Preşedintele Franţei, François Hollande, a menţionat că UE a menţinut în vigoare sancţiunile antiruseşti aplicate din cauza Ucrainei. Declaraţia liderului francez a fost făcută la finalul summitului UE de la Bruxelles.

www.russian.rt.com – 21 octombrie