Regele Mihai I al României, un destin în slujba Ţării. Expoziție  


25 octombrie 2016 – 31 ianuarie 2017
Marţi, 25 octombrie 2016, de la ora 12:00, la Biblioteca Naţională a României (Buzunarul DOI, parter) va fi deschisă expoziţia  Regele Mihai I al României, un destin în slujba Ţării , care își propune să îi aducă un omagiu Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, la împlinirea vârstei de 95 de ani. 
Biblioteca Naţională deţine un important fond iconografic şi documentar care reflectă viaţa şi activitatea Majestăţii Sale în țară, până în 1947. Prin selecția de fotografii, documente de arhivă, extrase din presa interbelică şi postdecembristă, expoziţia surprinde momentele cele mai importante ale vieţii Majestăţii Sale, aşa cum sunt ele reflectate în colecţiile Bibliotecii Naționale: de la naşterea sa, în 1921, prima urcare pe tron, în iulie 1927, detronarea provocată, în iunie 1930, de Regele Carol al II-lea, tatăl său, şi revenirea pe tron, în septembrie 1940, până la momentul abdicării forţate şi al exilului, în decembrie 1947. După căderea regimului comunist, reîntoarcerea sa în ţară – deși firească – s-a dovedit, în primii ani postrevoluționari, un drum sinuos, dificil. Reintegrarea Majestăţii Sale şi a Casei Regale în viaţa României este ilustrată prin extrase din presă care reflectă prima vizită, făcută în 1992, după 45 de ani de exil, momentul reprimirii cetăţeniei române, în 1997, şi impresionantul discurs ţinut în Parlament, în data de 25 octombrie 2011, la împlinirea vârstei de 90 de ani. 
Expoziția include, de asemenea, o selecție de cărți dedicate personalității Regelui Mihai și Casei Regale a României, publicate de editurile românești după 1990. 
La vernisaj vor participa reprezentanți ai câtorva dintre cele mai importante edituri românești care s-au implicat în acest demers, unele dintre acestea având colecții/serii dedicate Casei Regale a României: Humanitas, Curtea Veche, Corint, Casa Radio, ALLFA, Vremea, RAO, Editura Enciclopedică, ALL, Polirom, Mașina de scris.
Expoziția va putea fi văzută până la 31 ianuarie 2017.
Program de vizitare: Luni, Miercuri, Vineri: 8.00 – 18.00; Marți, Joi: 8.00 – 20.00.
Intrarea este liberă.