Kenya: concurs de frumuseţe pentru albinoşi (FOTO)

 Stigmatizaţi şi chiar vânaţi în unele ţări din Africa, tineri albinoşi s-au aflat vinerea trecută sub lumina reflectoarelor la Nairobi, unde a avut loc alegerea primilor Miss şi Mister Albinism Kenya. Primul concurs de acest gen, potrivit organizatorilor, a avut ca obiectiv să arate „că există albinoşi frumoşi şi care se simt bine în pielea lor”, a explicat Isaac Mwaura, primul deputat albinos kenyan, cel care a fost de altfel şi organizatorul competiţiei. Albinismul este o formă de dezordine congenitală hipo-pigmentară, caracterizată de absența parțială (în hipomelanism, cunoscut și ca hipomelanoză) sau totală (în cazul amelanism-ului ori amelanoză) a pigmentului natural animal, melanina, în ochii, pielea și părul animalelor (sau, mai rar, doar în ochi). În Africa, oamenii au pielea neagră. „Atunci când o femeie dă naştere unui albinos, oamenii vorbesc despre existenţa unui blestem (…) Chiar şi copiii de vârsta ta se tem de tine”, a afirmat Nancy Njeri Kariuki, 24 de ani, venită din centrul Kenyei pentru a participa la această competiţie. Ea a defilat purtând o perucă brună prin faţa vicepreşedintelui kenyan, William Ruto. Participanţii la concurs au defilat în diferite ţinute profesionale, de la pescar la soldat, pentru a arăta că şi ei pot face parte din populaţia activă a ţării. Potrivit spuselor deputatului Mwaura, albinoşii întâmpină mari probleme în găsirea unui loc de muncă. În multe ţări din sudul şi estul Africii, precum Tanzania, Malawi, Burundi şi Mozambic, albinoşii fac obiectul multor atacuri. Unii sunt chiar vânaţi şi li se amputează membre pentru a fi apoi folosite în ritualuri pentru bogăţie şi noroc. Acest gen de atac este totuşi mai rar în Kenya.

(www.afp.com – 25 octombrie)