RFI: Taxa radio-tv, eliminată de Camera Deputaţilor

Deputaţii au eliminat marţi taxa radio-tv. Aceasta era inclusă într-o lege privind eliminarea a peste 100 de taxe, iniţiată de liderul PSD, Liviu Dragnea. Nu a existat nici un vot împotrivă.

Deputaţii au respins varianta comisiei de specialitate, care stabilise menţinerea taxei pentru posturile de radio şi televiziune publice.
Camera Deputaţilor este for decizional, legea urmând să plece la promulgare.Liberalii iau în calcul atacarea legii la Curtea Constituţională. „Vom face toate demersurile pentru salvarea libertăţii de exprimare a mass-mediei publice şi a garantării autonomiei lor (…). Art. 35 din Constituţie garantează autonomia televiziunii şi radioului public şi se spune explicit în Constituţie că noi avem obligaţia, Parlament şi Guvern, să le respectăm. Or, ce face astăzi PSD, încalcă grav Constituţia. Vom lua în calcul şi această analiză (atacarea la CCR-n.r.), dar aici juriştii trebuie să se exprime. Jurnalişti, nu vă lăsaţi încălecaţi de politică, indiferent care este culoarea ei”, a declarat deputatul PNL Andreea Paul.
Imediat a venit şi reacţia PSD. „Ultimul sfat pentru colegii de la PNL, care ar fi anunţat că vor să atace la CCR această lege, dincolo de faptul că le va fi greu să explice că atacă un proiect pe care l-au votat, au deja un instrument care nu mai are nici un fel de personalitate şi anume Guvernul condus de Cioloş, care atacă la CCR. Au atacat legea dării în plată, iniţiată de un parlamentar PNL, susţinută de noi, aprobată în Parlament, au atacat legea conversiei, susţinută împreună şi aprobată de noi, lăsaţi-i să atace şi această lege a taxelor, ca să nu mai fie nici un dubiu în ceea ce priveşte această ipocrizie”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Liderul Partidului Social Democrat propune începând de anul viitor o taxă de 21 de lei/cetăţean pentru Radio şi una de 34 de lei/cetăţean pentru TVR, plătite de la bugetul de stat: „Acum se ia taxa din buzunarul stâng al românului şi din buzunarul drept al statului. Noi propunem ca finanţarea să fie una predictibilă. Atunci într-adevăr nu au teamă de control politic şi de influenţă politică. Începând cu anul viitor, prin legea bugetului de stat, să aprobăm un nivel de tarif de 21 de lei aferent fiecărui cetăţean român pentru radio, ceea ce înseamnă un buget de 420 milioane de lei, iar pentru televiziune alocarea este de 34 de milioane de lei, în numele fiecărui cetăţean, un total de 680 de milioane de lei”.

RADIO FRANCE INTERNATIONALE (Franţa), 25 octombrie

Articol de Cosmin Ruscior