Bulgaria participă cu o fregată la operaţiunea NATO „Sea Guardian” în Marea Mediterană

 „Bulgaria participă cu o fregată la operaţiunea NATO ‘Sea Guardian’ în Marea Mediterană”, a declarat la Bruxelles ministrul bulgar al apărării, Nikolai Nencev. Navele militare ale Alianţei vor coopera cu misiunea europeană „Sofia”, în partea centrală a Mării Mediterane, în lupta împotriva traficanților de persoane care vin de pe coastele Libiei. La prima sa participare la reuniunea ministerială a Alianței, ministrul Nencev a precizat: „Această decizie încă nu a fost luată. Vom participa cu o fregată, aşa cum am procedat până acum”. Trupele bulgare nu vor fi incluse în rotaţia celor patru batalioane ale NATO, care sunt trimise la frontiera estică a Alianţei cu Rusia. „În această etapă, nu am primit astfel de solicitări şi nici nu ne-am exprimat intenţia în acest sens. Participăm cu 400 de militari în România, eu cred că în această fază este suficient”, a mai spus ministrul bulgar al apărarii.

www.bnr.bg – 27 octombrie