Poveşti despre femeile remarcabile din istoria României

Poveşti despre femeile remarcabile din istoria României sunt prezentate, astăzi, în Capitală, într-o expoziţie interactivă la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”. Expoziţia este găzduită, de altfel, de una dintre clădirile proiectate de prima femeie arhitect din România – Virginia Andreescu Haret. Sunt prezentate portrete ale unor românce din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, care au rămas în istorie ca prima femeie ministru al sănătăţii – Florica Bagdasar,  prima femeie neurochirurg din Europa de est – Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie pilot – Elena Caragiani, sau prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa – Cecilia Cuţescu – Stork. Vor fi proiectate, totodată, filme documentar şi imagini de arhivă cu cele care au înfruntat prejudecăţile vremii. Evenimentul marchează finalul unui proiect – „TraseELE Culturale din Bucureşti” – în cadrul căruia peste 800 de adolescenţi au avut ocazia să descopere pe străzile Bucureştiului clădiri, monumente sau muzee asociate modelelor feminine remarcabile din trecutul României şi al lumii.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 octombrie)