Ambasada continuă demersurile pentru a afla dacă printre persoanele rănite în cutremurul din Italia sunt şi români

Ambasada României la Roma şi Consulatul General de la Bologna continuă demersurile pe lângă autorităţile italiene pentru a afla dacă printre persoanele rănite în urma cutremurului de astăzi, din Italia, sunt şi români. Potrivit redactorului nostru, Carmen Gavrilă, Ambasada a răspuns tuturor cererilor de asistenţă consulară. Ministerul de Externe precizează că în urma cutremurelor care au avut loc în cursul săptămânii o familie de cetăţeni români a fost repatriată cu sprijinul ambasadei.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 octombrie)